Traficul feroviar este blocat pe ruta Vărădia -Săvârşin. Au fost afectate trenurile Arad – Bucureşti Nord

by Andreea Radu

Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Portocaliu şi Cod Galben de vânt puternic şi ninsori viscolite, cele mai mari probleme în circulaţie fiind înregistrate pe raza regionalelor Craiova şi Timişoara, informează CFR SA printr-un comunicat remis, duminică, AGERPRES.

Echipele de intervenţie acţionează în teren pe 4 secţii de cale ferată de pe raza regionalelor Craiova şi Timişoara pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică: Valea Sadului – Lainici, Lunca Budieni – Bărbăteşti, Valea Cernei – Turnu Severin şi Vărădia -Săvârşin, unde nu există tensiune în firul de contact, din cauza copacilor căzuţi pe calea ferată.

În intervalul orar necesar operaţiunilor de verificare şi intervenţie, traficul feroviar pe distanţele respective a fost oprit pentru a permite accesul şi intervenţia drezinelor şi a personalului specializat, trenurile care circulau pe traseele respective fiind oprite în alte staţii de pe traseu.

Au fost afectate trenurile IR 1822/1821 Arad – Bucureşti Nord (retur), IR 1654 Vatra Dornei – Bucureşti Nord şi IR 1696/1695 Timişoara Nord – Bucureşti Nord (retur).

„În continuare, echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje, astfel încât să menţinem operaţional traficul pe toate magistralele”, se menţionează în comunicat.

Facebook Comments