Topul celor mai bine plătiți actori în 2018

by Dana B.

Forbes a publicat topul celor mai bine plătiți actori în 2018, iar pe prima poziție se află Geroge Clooney, cu cel mai mare câștig înregistrat de un actor în istorie. Totuși, veniturile starului din Ocean’s Eleven nu provin din actorie ci din vânzarea firmei sale de Tequila.

George Clooney a fost numit cel mai bine plătit actor din lume depășindu-i pe Dwayne „The Rock” Johnson și Robert Downey Jr.

Actorul care a devenit anul trecut tată de gemeni, a ajuns în fruntea listei anuale a Forbes, după ce a obținut 239 de milioane de dolari între iunie 2017 și iunie 2018. Câștigurile obținute de Clooney înainte de impozitare au fost cele mai mari obținute vreodată de un actor într-un interval de 12 luni, susține Forbes.

Venitul său masiv a provenit, în mare parte, din vânzarea brandului său de tequila – Casamigos – companiei globale de băuturi alcoolice, Diageo, pentru 1 miliard de dolari.

The Rock ocupă locul al doilea după ce aproape a dublat câștigurile din anul precedent, încasând $ 119m.

Între timp, vedeta din Iron Man, Downey Jr, a ajuns pe locul trei datorită celor 79 milioane de dolari încasați în ultimele 12 luni.

Iată topul celor mai bine plătiți actori în 2018

  1. George Clooney – 239 milioane
  2. Dwayne ‘The Rock’ Johnson – 124 milioane
  3. Robert Downey Jr – 81 milioane
  4. Chris Hemsworth – 64.5 milioane
  5. Jackie Chan – 45.5 milioane
  6. Will Smith – 42 milioane
  7. Skshay Kumar – 40,5 milioane
  8. Adam Sandler – 39.5 milioane
  9. Salman Khan – 38.5 milioane
  10. Chris Evans – 34 milioane

George Clooney ocupă locul secund în topul Forbes al celor mai bine plătite vedete din lume, publicat de Forbes în luna iulie. Acolo el este depășit de pugilistul Floyd Mayweather.

 

Sursa: libertatea.ro
Facebook Comments