Top 10 alimente pe care ar trebui să le consumi dacă ai deficienţă de fier

by Dana B.

Fierul este un mineral estenţial pentru buna funcţionare a organismului şi este implicat în multiple procese metabolice. Acesta este indispensabil în transportul oxigenului în organism, precum şi în respiraţia celulară. Carenţa de fier poate sta la baza unor forme severe de anemie, de aceea este recomandat să o prevenim consumând alimente bogate în fier, cel puţin o dată pe săptămână.

“Susţin o alimentaţie bogată în produse cu un conţinut ridicat de fier, mai ales în perioadele de astenie fizică. Recomand consumul de alimente care conţin fier şi persoanelor care doresc să scadă în greutate, deoarece organismul are nevoie de fier pentru a produce celulele roşii ale sângelui, necesare pentru oxigenare, arderea caloriilor şi grăsimilor”, precizează nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru Ce se întâmplă, doctore?
Alimente cu un conţinut ridicat de fier:
Carnea roşie furnizează organismului minerale precum fierul, cupru, crom, zinc, selenium, dar şi doze importante de vitamine, D şi B12. De asemenea, o grăsime din compoziţia acesteia – acidul linoleic conjugat- ajută la arderea grăsimilor şi împiedică depunerea acestora.
Ficatul este unul dintre cele mai importante alimente care conţin fier, în special cel de raţă, porc, vită şi pui.
Fructele de mare sunt o sursă preţioasă de fier. Scoicile conţin de patru ori mai mult fier decât aceeaşi cantitate de ficat de vită.
Tofu se obţine printr-un proces de „coagulare” a laptelui de soia. În general, este o sursă importantă de fier şi proteine ​​vegetale, fiind adesea adăugat la supe sau salate, înlocuind cu succes proteinele ​​animale.
Ouăle aduc un aport de fier, calciu, proteine şi vitamine, A, B1, B2. Recomand consumul lor sub forma de omletă la micul dejun, cu o salată de legume verzi.

Caju este delicios şi totodată bogat în vitamine şi minerale. Caju este o veritabilă sursă de fier şi este recomandat în alimentaţia persoanelor sportive sau cu deficit de fier, care prezintă anemie sau se află într-o perioadă de recuperare postoperatorie.

Peştele cu carne roşie este mai bogat în fier decât cel cu carne albă. De asemenea, este recomandat să consumaţi şi peşte, care se mănânca cu tot cu oase. Acestea fiind bogate în fosfor, minerale şi mai ales în calciu.

Seminţele de chia sunt o sursă excelentă de nutrienţi, proteine vegetale şi substanţe active, dar şi acizi graşi omega 3 şi omega 6. Seminţele de chia sunt, de asemenea, bogate în antioxidanţi şi fibre ce îmbunătăţesc digestia şi au un conţinut ridicat de fier.

Germenii sunt bogaţi în calciu, fier şi vitamine, precum şi în enzime si antioxidanţi, substanţe de care planta tânară are nevoie pentru a supravieţui şi a se dezvolta.

Toate plantele cu frunze verzi reprezintă surse bogate de fier, recomandate în anemie, dar şi prentru creşterea imunităţii. Puteţi consuma în stare proaspată frunze de spanac (în salatele de crudităţi au gust uşor acrişor), patrunjel, busuioc, mărar, cimbru, frunze de păpădie.

 

Sursa: csid.ro

 

Facebook Comments