Țolea joacă tare: Bîlcea nu e președintele ADI Deșeuri

by Cosmin Mihuta

Scandalul gunoaielor s-a mutat din stradă, în birourile administrației locale și ale PNL Arad. Fuga de răspundere, în special din partea trio-ului Falcă – Cionca – Bîlcea, dă naștere unui scandal fără precedent, care-l are în prim plan pe directorul executiv al ADI Deșeuri, Adrian Țolea, căruia i se pregătește „funcția“ de țap ispășitor.

După ce Sergiu Bîlcea, președintele ADI Deșeuri, i-a solicitat să-i trimită demisia în scris, Adrian Țolea a declanșat un adevărat război public, trimițând adrese peste adrese către CJA, Prefectură și alte instituții, în care solicită o serie de documente cu privire la situația conducerii ADI Deșeuri. Țolea dă de înțeles că de fapt Sergiu Bîlcea nu e președinte al ADI Deșeuri, fiind numit din pix de către Iustin Cionca, care deținuse până în decembrie 2016 acea funcție. Țolea susține că nu există o hotărâre a Consiliului Județean Arad, prin care Bîlcea să fie desemnat reprezentant al CJA în locul lui Cionca, așa cum spune statutul ADI Deșeuri, ci doar o dispoziție a președintelui CJA. Mai mult, faptul că a fost desemnat reprezentant nu înseamnă că preia automat și funcția de președinte ADI Deșeuri, neexistând nici alegeri, nici vreo hotărâre a Adunării Generale în acest sens.

Din tot acest război, iese la iveală faptul că președintele CJA, Iustin Cionca, a ieșit pe ușa din dos din această afacere, probabil sfătuit de unii prieteni de la „autorități“, lăsându-l în loc pe Sergiu Bîlcea, care nici el la o adică nu poate fi tras la răspundere, nefiind numit legal, nefiind ales președinte și așa mai departe. O afacere cusută cu ață albă, care miroase urât de la mare distanță și care ridică foarte multe întrebări cu privire la ilegalitățile comise în cadrul acestui proiect. Una dintre marile întrebări ar fi: dacă Sergiu Bîlcea nu e președinte al ADI Deșeuri, contractele semnate de acesta sunt legale ?

Probabil vor răspunde „autoritățile“.

 

Facebook Comments