Todea motivează vestiarul: ”Să nu mai pierdem, până la final!”

by Sorin Haut

UTA se pregătește să pună punct unei perioade cu două săptămâni fără meci oficial, dar în care a contabilizat 3 puncte în clasament, ca urmare a excluderii Olimpiei Satu Mare, adversara rundei trecute.

Antrenorul principal Cristian Todea a vorbit despre timpul scurs de la meciul cu Dunărea Călărași și până acum, când tabăra roș-albă se pregătește de meciul cu Sportul Snagov.

”A fost o perioadă cu antrenamente destul de intense, mai ales săptămâna trecută. Am dorit să mai acumulăm puțină încărcătură fizică, era un moment în care se mai putea încărca, pentru că după aceea, în ultima parte a campionatului, intervine și oboseala. Vor urma și meciurile așa-zis mai accesibile pe hârtie, depinde și de noi să ne îndeplinim un mini-obiectiv. Obiectivul principal este salvarea de la retrogradare, dar noi ne-am propus să nu mai pierdem niciun meci până la finalul sezonului”, a punctat Todea.

David Popa și Bogdan Burlă au reluat antrenamentele în regim normal, doar Norbert Polgar rămâne indisponibil. ”El a fost operat, era vorba că stă o lună, vom vedea cum decurge recuperarea lui”, a spus antrenorul arădean.

UTA – Sportul Snagov e programat duminică, 15 aprilie, de la ora 11:00. (uta-arad.ro)

Facebook Comments