Tentații teatrale de weekend, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad

by Dana B.

Două zile de spectacol. Un weekend de teatru. O veritabilă tentație pentru spectatorii arădeni, la finalul acestei săptămâni.

Astfel, Sala mare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” găzduiește sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19.00, spectacolul „Artă” de Yasmina Reza, montare semnată de Szabó K. István. Față în față cu actorii Ioan Peter, Zoltan Lovas și Bogdan Costea, spectatorii vor căuta și găsi răspunsuri la întrebări ce pot deveni esențiale: “Ce este arta?”, „Cât valorează ea?”, și “Ce lucruri merită să sacrifici pentru ea?”

Dacă e duminică, iar ceasurile arată un pic înainte de ora prânzului, este rândul celor doi prieteni de… poveste: Kay și Gerda să istorisească aventurile trăite de ei în “Crăiasa zăpezilor” – spectacol pe care păpușarii Trupei Marionete îl joacă la sediu, în 10 decembrie, de la ora 11.00.  Vă reamintim că spectacolul „Crăiasa zăpezilor” a fost triplu premiat la finalul lunii octombrie la unul dintre cele mai importante festivaluri de profil: Festivalul international al teatrelor de păpuși și marionete “Puck”, de la Cluj. Atunci, acesta și-a înscris în palmares “Premiul pentru regie” (Adela Moldovan), “Premiul pentru păpuși” (Eustațiu Gregorian) și “Premiul pentru interpretare colectivă” (Adina Doba, Mircea Moș și Ion Iurcu).

Weekendul se încheie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” cu “Take Ianke și Cadîr”, un spectacol cu umor și tâlc, după piesa lui Victor Ion Popa. Montarea poartă semnătura regizorală a lui Laurian Oniga, decorurile sunt realizate de Doru Păcurar, iar costumele – de Oana Cătălina Văran. Reprezentația este programată, duminică, 10 decembrie, de la ora 19.00, în Sala mare.

Facebook Comments