TEMERARII ARAD PARTICIPA LA TURNEUL CAMPIONILOR DE BASCHET IN FOTOLIU RULANT

by Sorin Haut

Cel mai mare campionat de baschet în scaun rulant din țară este găzduit de Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov, în perioada 26-27 septembrie, se precizează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de organizatori.

Turneul Campionilor de Baschet în Fotoliu Rulant începe vineri la ora 10,00 cu un maraton de meciuri între echipele SK Hobit Brno din Cehia, Clubul Sportiv Temerarii Arad, Fundația Motivation România, Clubul Sportiv Lamont Cluj și Clubul Sportiv „Cumpără Responsabil” Brașov.

„Campionii baschetului în scaun rulant doresc să împărtășească impactul sporturilor de echipă și a proiectului Clubului sportiv „Cumpără Responsabil”, și cu alte persoane și organizații din Brașov. Jucătorii Clubului Sportiv „Cumpără Responsabil” cred că „trebuie să îți dorești să faci mult mai mult”. Ei și-au dorit și au reușit. Prin faptul că nu există probleme, ci doar soluții, arată societății că deși sunt văzuți ca persoane în scaun rulant, ei de fapt sunt niște oameni care utilizează un scaun”, se mai arată în comunicatul de presă.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments