Tehnodomus: Primăria Arad nu a predat la timp stadionul UTA

by Florian Popa

În urma scandalului izbucnit în ultimele zile, cu privire la nerespectarea termenului de finalizare a stadionului UTA, firma Tehnodomus a transmis presei un punct de vedere, în care prezintă motivele pentru care lucrările nu au fost încă duse la bun sfârșit. Conform constructorului, Primăria Arad nu a predat la timp amplasamentul, aceasta fiind unul dintre cauzele nerespectării termenului, la care se adaugă condițiile meteo, dar și reproiectarea acoperișului tribunelor.

„Societatea SC Tehnodomus SRL în calitate de câştigător al contractului de proiectare şi execuţie am solicitat Primăriei Municipiului Arad decalarea termenului de finalizare a lucrărilor cu 6 (şase) luni din următoarele motive: neeliberarea amplasamentului prezentei investiţii, respectiv clădirile ce trebuiau să fie demolate Turn Radio, Clădirea Spălătoriei şi Creşa UTA, pe de o parte şi condiţiile meteo nefavorabile înregistrate de la începutul lucrărilor şi până în prezent, pe de altă parte. Numai sistarea lucrărilor pe timp friguros a generat o întârziere de 186 de zile a termenului de finalizare a acestei lucrări.

În plus, a fost necesară o reproiectare a acoperişului tribunelor pentru a corespunde noilor reguli privind protecţia împotriva incendiilor.

În aceste condiţii ţinem să subliniem faptul că nu putem vorbi despre nerespectarea duratei de execuţie a lucrărilor aşa cum este prevăzută ea în contract, ci despre o decalare a termenului de finalizare a lucrărilor de mărire a capacităţii peluzelor stadionului UTA”, se arată în comunicatul firmei Tehnodomus.

 

Facebook Comments