TEATRUL ARADEAN FACE PARTE DINTR-UN PROIECT INTERNATIONAL DE ANVERGURA

by webeditor

Proiectul tocmai a fost finalizat și va reuni, pe aceeaşi scenă, artişti din nouă ţări ai zonei balcanice, care include şi actori ai Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Inițiativa de amploare a pornit de la teatrul de stat din oraşul turc Bursa, cu prilejul primei ediţii a Festivalului Internaţional al Teatrelor Balcanice „Balkan Breeze”, la care trupa teatrului arădean a participat cu spectacolul „Orchestra Titanic”, în regia lui Alexander Hausvater.

„Pornim un proiect internaţional în care implicăm artişti din toate ţările prezente în acest festival. Vom construi un spectacol din distribuţia căruia să facă parte actori din toate ţările balcanice, un spectacol cu actori din opt sau nouă ţări. Ne dorim ca spectacolul să fie unul itinerant. Îl vom plimba pe scenele ţărilor din care fac parte actorii distribuţiei. Actorii arădeni sunt, de altfel, primii pe care i-am trecut pe lista acestui proiect” spune Arzu Tan Bayraktutan, managerul teatrului din Bursa.

La rândul său, Bogdan Costea, managerul teatrului arădean, a subliniat că „proiectul acesta e o onoare şi provocare pentru noi. Dimensiunea lui şi faptul că teatrul clasic arădean este singurul teatru din România implicat în acest proiect nu poate decât să ne responsabilizeze. Până acum am pus la punct, împreună cu iniţiatorii proiectului, primele detalii tehnice legate de durata şi locul repetiţiilor. Urmează ca în lunile următoare să ne decidem asupra textului pe care vom lucra, precum şi a numelor actorilor implicaţi”.

Prima reprezentaţie a noii producţii internaţionale va avea loc anul viitor, în deschiderea celei de-a doua ediţii a festivalului „Balkan Breeze” de la Bursa.

Facebook Comments