TARICEANU: „USD MI-A PROPUS SA CANDIDEZ LA SEFIA SENATULUI. AM ACCEPTAT“

by Cosmin Mihuta

Senatorul independent Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că USD i-a propus să candideze la şefia Senatului, iar el a acceptat acest lucru. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Tăriceanu va avea sprijinul senatorilor PSD-UNPR, PC şi UDMR, potrivit unui acord politic. El a spus că Tăriceanu va duce mai departe proiectele cu care USL s-a prezentat în 2012 în faţa electoratului.

„Domnul Tăriceanu are şi experienţa şi încărcătura politică necesară pentru a lucra alături de toţi cei care au candidat de fapt atunci şi şi-au angajat răspunderea în faţa electoratului”, a spus Ponta. El a arătat că „liberalii adevăraţi” vor trece peste „nemulţumirile personale” şi îl vor vota pe Tăriceanu la şefia Senatului, a doua funcţie în stat. Întrebat dacă PSD nu avea oameni „destoinici” care să candideze la şefia Senatului, Ponta a arătat că termenul nu-i aparţine, dar îl agreează şi în privinţa lui Tăriceanu, şi în privinţa celor mai mulţi senatori PSD. Victor Ponta a spus că PSD nu susţine un social-democrat la şefia Senatului, pentru că aşa s-a angajat la formarea USL.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că a avut o discuţie cu liderii PSD PC, UNPR şi UDMR privind candidatura sa la preşedinţia Senatului. „Am acceptat această propunere, care mă onorează şi care în acest fel am convingerea că avem posibilitatea de a merge înainte cu programul USL angajat în faţa cetăţenilor cu o majoritate zdrobitoare la alegerile parlamentare. Şi în acest fel sper să pot să-mi aduc o contribuţie importantă apărării intereselor lor şi angajamentelor pe care ni le-am luat”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă se aşteaptă la un vot de blam din partea liberalilor, Tăriceanu a spus că se aşteaptă la un vot de susţine din partea unora dintre senatorii PNL.

 

Facebook Comments