TAIERILE ILEGALE DE PADURI, SURSA DE CAMPANIE PENTRU PDL ARAD

by Florian Popa

În ultimii ani, pădurile județului s-au tăiat după cum le-a venit cheful unor grupuri de interese, împărţite în toate colţurile judeţului. Ani de-a rândul, afacerile au mers ca pe roate, nimeni nu le-a avut treaba, cum se spune. Banii, susţin surse demne de încredere din instituţiile statului care se ocupă astăzi de aceste tăieri ilegale, mergeau pentru campaniile electorale extrem de costisitoare ale PDL sau pentru bunăstarea şefilor portocalii. Aşa se explică faptul că, ani de zile, Direcţia Silvică a tăcut, cum tace şi astăzi, fiindcă pe post sunt aceiaşi oameni, aceiaşi şefi de ocoale silvice, cărora le curge sânge portocaliu prin vene.

Din fericire, unele instituţii au început să lucreze. Timid, ce e drept. Am avut cazul de la Nadăş, unde se exploata de ani de zile sub privirile blânde ale celor de la Direcţia Silvică sau Poliţia Economică. Prietenii ştiu de ce şi unde se duceau banii. Avem nenumărate cazuri pe Valea Mureşului, unde, tot de ani de zile se taie pădurile în neştire. Deocamdată, s-au descoperit doar o mică parte, unde nu s-a deranjat aşa de tare clica pedelistă care în continuare stăpâneşte acest domeniu. Ar fi interesant ca cei responsabili cu depistarea acestor infracţiuni să se apropie puţin şi de zona Lipova, dacă tot i-a apucat munca pe Valea Mureşului. Vom găsi acolo o altă celulă pedelistă, care cotizează greu la campaniile electorale.

Avem, mai nou, cazul Luncşoara, unde oamenii au ieşit în stradă, sătui de conducerea pedelistă a composesoratului, care a exploatat ani de zile pădurile, iar banii nu se regăsesc în buzunarele membrilor. Oare unde s-or fi dus acei bani şi de ce ani de zile instituţiile s-au făcut că nu văd ce se întâmplă ? Avem zona Târnova, unde camioanele cu lemne se plimbă bine merci, fără ca poliţia să mişte un deget. Banii merg tot spre campanii, iar cei păgubiți sunt tot cetățenii din zonă, dar și primăriile care dețin păduri. Deşi poliţiştii din Târnova au fost anunţaţi de nenumărate ori că se taie ilegal pădurile, n-au mișcat un deget. Deşi au fost înştiinţaţi şi şefii poliţiei arădene, şi cei de la „economic“, din motive necunoscute, și ei închid ochii și se fac că plouă.

Iar astea sunt doar câteva exemple, pentru că mai sunt multe, multe zone din județ, unde pădurile sunt defrișate, pentru bunul mers al partidului stat al județului, PDL Arad.

 

 

Facebook Comments