Tabloul ”Hristos umilit” al pictorului italian Cimabue, descoperit la nord de Paris

by Cristian Dobre

Un tablou atribuit, în urma expertizei, pictorului italian Cimabue (1240-1302), un artist ale cărui opere sunt foarte rare, a fost descoperit într-un imobil din Compiegne, la nord de Paris, a anunţat luni cabinetul Turquin, specializat în evaluarea operelor de artă, potrivit AFP.

„Hristos umilit” este tema acestui tablou de mici dimensiuni (25,8 cm pe 20,3 cm), realizat în tempera pe bază de ou şi fundal din aur pe o planşă din lemn de plop, probabil unul dintre elementele din alcătuirea unui diptic din 1280, în care erau reprezentate, pe opt panouri de dimensiuni asemănătoare, scene din ciclul Patimilor.

Până în prezent, sunt cunoscute două dintre aceste scene: ”Biciuirea lui Hristos” (aflată în colecţia Frick, în New York) şi ”Fecioara Maria aşezată pe tron cu fiul ei, înconjurată de doi îngeri” (National Gallery, în Londra).

Estimat la o sumă cuprinsă între 4 şi 6 milioane de euro, acest tablou, care îl reprezintă pe Hristos înconjurat de un grup de oameni cu atitudini agresive şi feţe schimonosite, va fi pus în vânzare la Senlis pe 27 octombrie. Va fi pentru prima dată, în ultimele decenii, când un tablou de Cimabue este scos la licitaţie.

O bătrână a adus tabloul în atenţia casei de licitaţii Actéon din Compiegne, care l-a trimis pentru expertiză la cabinetul Turquin. Pictura stătuse agăţată între camera de zi şi bucătărie, iar familia femeii a crezut că este vorba despre o simplă icoană.

Cu ajutorul tehnicii reflectografiei cu infraroşu a fost pusă în evidenţă o stare de conservare excelentă, a precizat maestrul Eric Turquin, care e estimat că ”atribuirea nu este subiect de controversă întrucât este evidentă după compararea cu alte tablouri cunoscute ale acestuia, fiind vorba despre aceeaşi mână”. Liniile punctate, stilul, ornamentele, totul indică identitatea pictorului, potrivit expertului.

Facebook Comments