Sute de elevi arădeni au vizitat Uzina de Apă și Stația de Epurare, în cadrul programului “Școala Altfel”

by Dana B.

Sute de copii de la școli din Arad au vizitat săptămâna aceasta Uzina de Apă și Stația de Epurare în cadrul programului “Școala Altfel”.

La Uzina de Apă, copiii au fost însoţiţi de specialiştii Uzinei într-un tur în care au putut să vadă traseul tehnologic al apei, de la captare şi până ajunge în reţeaua de distribuţie. Elevii au vizitat Laboratorul de Apă potabilă unde se fac zilnic analize ale apei dar și dispeceratul, unde sunt preluate sesizările eventualelor disfuncţionalităţi operaţionale ale sistemului de alimentare cu apă.

La Stația de Epurare Arad, copiii au aflat despre procesul prin care trece  apa care este folosită de populație dar și în industrie, până la deversarea în emisar, adică în râul Mureș. De asemenea copiilor li s-a explicat cât este de important să nu arunce resturile menajere sau alte obiecte în toalete, deoarece acestea pot înfunda canalizarea, se reduce astfel capacitatea de preluare a apelor uzate menajere şi se blochează funcţionarea staţiilor de pompare ape uzate.

 

 

Facebook Comments