SURSE: OVIDIU MARIAN, SPRE MISCAREA POPULARA

by Sida Voicu

Ovidiu Marian ar putea trece la Mişcarea Populară conform unor surse ale celor de la Realitatea TV, confirmate şi de unii reprezentanţi PD-L Arad, care sunt la curent cu pregătirile pentru Mişcarea Populară, filiala Arad.  Demisia lui Marian din funcţia de secretar general al Senatului ar fi legată de această propunere deşi, din câte se pare, fostul senator nu a abandonat încă oficial „barca” PNL-ului în care a intrat la finalul mandatului de senator, în 2012.  Ulterior se cunoaşte că Ovidiu Marian i-a luat faţa lui MRU în municipiul Arad unde a obţinut mai multe voturi decât ieşeanul pripăşit în oraşul nostru din motive ce ţin de calculele electorale corecte ale primarului Falcă.  Mişcarea Populară deocamdată nu are la Arad un membru cunoscut care să se ocupe de organizarea ei ca partid politic. Deşi mai mulţi parlamentari PDL au trecut la MP, Gheorghe Falcă, membru în asociaţie,  se codeşte încă să le dea liber  celor câţiva arădeni pe care încă îi controlează să părăsească partidul pe listele căruia au fost aleşi. De aceea e posibil ca MP să aibă nevoie la Arad de un om care să facă treaba administrativă pe faţă,  iar pentru această poziţie ar putea fi vizat Ovidiu Marian.

Facebook Comments