Surprizele începutului de lună: descărcări electrice, vijelii și grindină

by Dana B.

Orele următoare vor aduce ploi torenţiale în special în Banat, Crişana, Oltenia şi Maramureş. Vor fi descărcări electrice, vijelii şi condiţii de grindină. Minimele se vor situa între 5 şi 15 grade Celsius.

Joi, aversele vor continua în Banat, Crişana, Maramureş, la deal şi la munte, iar noaptea în Oltenia, Transilvania şi vestul Munteniei. Izolat se vor strânge peste 25 de litri de apă/mp, vor fi vijelii şi grindină. Maximele se vor situa între 18 grade în Dealurile de Vest şi 29 de grade în Lunca Dunării.

Vremea capricioasă va crea probleme în următoarea perioadă.

Ploile torenţiale vor ocupa suprafeţe tot mai mari până la începutul weekendului. Furtunile vor aduce cantităţi mai importante de apă cu precădere la munte, în Banat, Oltenia, jumătatea vestică a Munteniei şi în Transilvania. Sâmbătă vremea instabilă va fi prezentă mai ales în vest şi sud-vest, dar duminică aceasta va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Temperatruile nu vor avea variaţii important

În Capitală probabilitatea de averse cu tunete şi fulgere va fi mai mare după lăsarea serii vineri şi duminică, în timp ce sâmbătă vor fi doar condiţii reduse pentru ploi de scurtă durată pe parcursul zile. Veste bună este că vremea va rămâne caldă până la sfârşitul săptămânii.

În zonele montane aversele torenţiale vor fi destul de frecvente, mâine. Din loc în loc se vor acumula peste 25 de litri de apă/mp, există riscul apariţiei grindinei, iar vântul va fi intens. Temperaturile vor mai scădea puţin numai în masivele vestice.

La malul mării se va menţine aceeaşi atmosferă liniştită, cu temperaturi foarte plăcute, cu valori maxime de 20..21 de grade la umbră. Apa nu va fi încă potrivită pentru baie, deşi se va mai încălzi puţin.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments