Surprinşi pe malul Dunării: Dacia Brăila – UTA 2-1

by Sorin Haut

În primul meci oficial al anului, UTA a pierdut surprinzător astăzi, la Brăila, în faţa unei echipe aflate la mijlocul clasamentului şi a cedat locul 2 în Liga a II-a, pe care a urcat acum Olimpia Satu Mare. Echipa arădeană a început mai bine meciul de pe malul Dunării, iar Muntean a încercat primul poarta gazdelor. Brăilenii au replicat rapid, iar Miron a fost întrebuinţat la şutul lui Roşu, de la 25 de metri. Curtuiuş a fost, apoi, faultat clar la 16 metri, în minutul 9, dar centralul bucureştean nu a acordat nimic.
Stelistul Vîlceanu, gol la debut
După un prim sfert de oră echilibrat, UTA a înscris la prima ocazie mare: Strătilă a centrat de pe dreapta, Curtuiuş a pivotat în careu şi a aşezat perfect pentru Vîlceanu, care a marcat simplu din 7 metri, 0-1. Dacia Unirea putea egala în minutul 19, prin Roşoagă, dar asistentul a ridicat fanionul pentru ofsaid. Roş-albii puteau să se desprindă peste alte cinci minute, atunci când Strătilă a croşetat apărarea adversă, dar centrarea sa, din careu, a fost respinsă in extremis de fundaşii brăileni.
Apărarea arădeană, în suferinţă
Minutul 30 putea aduce egalarea, dar Roşu a şutat peste poartă din doar 6 metri, la o fază prelungită de atac a gazdelor. Peste un minut, apărarea arădeană a cedat din nou, iar Brăila nu a mai iertat, acelaşi Roşu marcând cu capul din 7 metri, după o centrare perfectă a lui Puşcaşu. Brăila a jucat mai bine după egalare, iar în minutul 40, şutul violent al lui Necoară, de la 20 de metri, a fost respins de Gligor, la o minge la care Miron părea în dificultate, 1-1 la pauză.
Laurenţiu Roşu nu a mai aşteptat mult şi la şase minute de la reluare l-a introdus pe Adrian Petre, golgheterul UTA-ei fiind doar rezervă.
Roşu, blocat de…Roşu!
La fel ca în prima repriză, s-a jucat pe contre, cu faze la ambele porţi, dar fără ocazii mari în primul sfert de oră al mitanului secund, controlat totuşi de arădeni. Mai prezentă în terenul advers, UTA şi-a presat adversara, dar fără să poată desface defensiva Daciei, bine organizată. Totuşi, la jumătatea reprizei, Strătilă – bine angajat de Petre – a scăpat spre poarta brăileană, şutul său din 16 metri fiind respins de Olaru. Ocazia s-a răzbunat, iar amfitrionii au lovit la prima apariţie periculoasă a reprizei, în minutul 73: Neagu a profitat de o bâlbâială în apărarea UTA-ei, a centrat perfect de pe dreapta, iar inepuizabilul Roşu a marcat, nemarcat, din 5 metri, 2-1.
Pas fals la promovare
Peste alte trei minute, acelaşi Roşu a scăpat singur, dar Manea l-a deposedat in extremis, cu un efort frumos. Fără consistenţă de la mijloc în sus, UTA a acuzat şocul, creând pericol abia în minutul 85, atunci când Chindriş a şutat violent de la 16 metri, puţin peste poartă. Pas fals făcut de UTA în prima reprezentaţie oficială din 2017, iar arădenii pierd trei puncte mari în lupta pentru promovare. Nimic nu e însă pierdut, iar roş-albii au toate motivele să spere la accederea în Liga 1.

Formaţii:
Dacia Brăila: Olaru – Niță, Ivan, Ghiocel, Necoară, Moglan, Olenic, Roșoagă (90+2), Neagu (90 Stănciulescu), Roșu, Pușcașu (72 Iosofache).
Antrenor: Alin Pânzaru.
UTA Arad: Miron – David (62 Copil), Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza (69 Tănase), Muntean – Vîlceanu (51 Ad.Petre) – Curtuiuș. Antrenor: Laurențiu Roșu.
Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Ionuț Bobe, Ionuț Babadac (ambii Videle). Observatori: Marian Deaconu (Ploiești), Viorel Leșeanu (Giurgiu).

Liga a II-a, etapa a 22-a:
Academica Clinceni – CS Afumaţi 1-0
Chiacu 78
Luceafărul Oradea – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2
Matei 52 / Hadnagy 60 (pen.), Bujor 88
Foresta Suceava – ASU Politehnica 2-2
Stănescu 65, Dumitriu 77 / Birău 54, Bădăuță 85
FC Braşov – Olimpia Satu Mare 1-2
I. Șerban 12 / Ursu 19, Krausz 38
Dacia Unirea Brăila – UTA 2-1
Roşu 31, 73 / Vîlceanu 16
Metalul Reşiţa – Unirea Tărlungeni 3-0 (f.j.)
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Baloteşti 0-3 (f.j.)
Juventus Bucureşti și Chindia Târgoviște stau.

Clasament
1.Juventus Bucureşti 19 14 3 2 34-7 45
2.Olimpia Satu Mare 20 12 4 4 31-17 40
3.UTA Arad 20 12 3 5 34-23 39
4.Sepsi Sf.Gheorghe 19 11 5 3 32-17 38
5.FC Braşov 20 11 5 4 32-19 38
6.CS Mioveni 20 10 5 5 25-15 35
7.Chindia Târgovişte 19 9 2 8 27-22 29
8.Dacia Brăila 20 9 2 9 22-25 29
9.Foresta Suceava 20 8 3 9 34-37 27
10.Luceafărul Oradea 20 8 2 10 21-20 26
11.CS Afumaţi 20 7 4 9 22-20 25
12.Dunărea Călăraşi 20 6 6 8 24-28 24
13.Acad.Clinceni 19 7 3 9 29-37 24
14.Poli Timişoara 20 5 5 10 26-36 20
15.CSM Rm.Vâlcea 20 4 6 10 16-28 18
16.CS Baloteşti 19 4 4 11 22-36 16
17.Metalul Reşiţa 20 4 1 15 21-43 13
18.Unirea Tărlungeni 19 2 5 12 16-37 11

Facebook Comments