SUPERCUPA DE COSMAR: CSM TARGOVISTE – UNIV.GOLDIS ICIM ARAD 97-67!

by Sorin Haut

Noul sezon a început execrabil pentru baschetbalistele de la Univ.Goldiş ICIM Arad, învinse în această seară categoric de marile rivale de la CSM Târgovişte, scor 97-67 (19-23, 29-18, 24-13, 25-13). Un meci care a curs aproape într-un singur sens, cu echipa campioană la timonă. Dâmboviţencele îşi dublează astfel succesul din finala ediţiei trecute de campionat, punând mâna şi pe primul trofeu din stagiunea 2014/2015 – Supercupa României. Principalele marcatoare ale meciului desfăşurat în Arena de Baschet din Bucureşti au fost Coker, 21 de puncte, respectiv Engelman, autoare a 22 de puncte. Un debut de sezon de coşmar pentru echipa lui Jose Araujo, nevoit să găsească soluţii dacă vrea revanşa săptămâna viitoare, când cele două rivale din baschetul feminin românesc se vor înfrunta şi în prima etapă de campionat.

Marcatoare:

Târgovişte: Coker 21, Poole 15 (2×3), Dincă 14 (4×3), Givens 11, Stoenescu 11 (3×3), Watson 8, Whittington 7, Huţanu 6, Kirberg 2, Uşurelu 2.

ICIM: Engelman 22 (4×3), Broomfield 12, Milovanovic 11 (1×3), Simmons 10 (1×3), Fussell 5 (1×3), Brosovszky 3, Mercea 2, Nagy 2.

Foto: baschetarad.ro

Facebook Comments