Studiu alarmant! Consumul constant de somon afumat poate duce la cancer de sân

by Cristian Dobre

76% din somonul afumat şi comercializat în România este somon de crescătorie, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Pro Consumatori. Potrivit sursei citate, numai 12% din somonul afumat sau congelat provine din ferme piscicole certificate, care respectă codurile de bune practici din domeniul pisciculturii.

Totodată, doar 5% din somonul comercializat în România este certificat BIO, mai constată asociaţia.

Studiul atrage atenţia asupra faptului că femeile gravide şi copii nu trebuie să consume somon de crescătorie, din cauza conţinutului de pesticide, metale grele şi dioxine.

„În fermele piscicole din Norvegia se folosesc anual circa 67.000 tone de substanţe chimice pentru a combate paraziţii peştilor!

În majoritatea fermelor piscicole hrana somonilor este formată din făină de peşte, ulei de peşte, soia modificată genetic şi coloranţi artificiali!”, potrivit studiului, care adaugă că în unele ferme piscicole din Europa se creşte somon modificat genetic.

Asociaţia atrage atenţia asupra mai multor probleme de sănătate pe care le poate declanşa consumul constant de somon afumat somonul afumat printre care cancer de sân, alergii, listerioză, afecţiuni cardiovasculare.

 

Sursa: digi24.ro

 

Facebook Comments