Ștefan Bănică, din nou tătic

by Cristian Dobre

Lavinia Pîrva a născut pe 16 aprilie, un băiețel perfect sănătos, pe nume Alexandru. Cel care a făcut anunțul, a fost Ștefan Bănică, soțul artistei, la scurt timp după ce fiul lui a venit pe lume. Acum, vedeta a postat un mesaj pe contul de socializare, în care îi mulțumește medicului care a fost alături de ea în aceste momente speciale. Alături de mesaj, Lavinia a postat și o fotografie, în care radiază de fericire și se află într-o formă de invidiat, deși în ultima prioadă se îngrășase foarte mult.

„El este îngerul mămicilor, el este omul cu care m-aş duce până in pânzele albe atunci când Dumnezeu te înzestrează cu această minune numită naștere! Acesta este un om căruia nu am cuvinte să îi mulţumesc! Este de un profesionalism, perspicacitate, blândețe și un fel de modestie pe care nu o întâlnești decât la astfel de oameni, oameni extrem de rari și valoroși!! Multumim, Dr. Conferențiar Doru Herghelegiu pentru aducerea pe lume a fiului nostru minunat, Alexandru Banică!❤️❤️❤️”, este mesajul transmis de Lavinia Pîrva. După anunțul venirii pe lume al celui de-al treilea copil al său, Ștefan Bănică Junior a primit numeroase mesaje de felicitare de la fanii săi din mediul online.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments