„Staţia de sortare” aprobată cu unanimitate de voturi

by Cristian Dobre

Respins de 7 ori de consilierii PSD-ALDE, proiectul privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea  activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad a fost în cele din urmă aprobat. Marţi, 11 iunie 2019, toţi consilierii prezenţi la şedinţa ordinară CLM au fost în unanimitate de acord cu atribuirea directă a staţiei şi activităţii de sortare a deşeurilor reciclabile către operatorul SC Recons SA, al cărui acţionar unic este Municipiul Arad. În documentaţia supusă spre aprobare Consiliului Local, durata gestiunii directe este de maxim trei ani de la data semnării contractului, dar acesta va înceta de drept atunci când operatorul, desemnat câştigător în urma unei proceduri competitive aflată în derulare, îşi va începe activitatea.

Am avut şedinţa ordinară a lunii iunie, cu destul de multe puncte pe ordinea de zi.  Le-am mulţumit consilierilor pentru prezenţă, pentru pragmatism şi pentru că au votat toate proiectele, inclusiv pe cel referitor la staţia de sortare a deşeurilor. Aşa cum ştiţi proiectul a fost supus votului în ultimele 6 luni, de aproximativ 7 ori. De fiecare dată, grupul politic PSD –ALDE s-a abţinut. Fiind nevoie de două treimi proiectul nu a fost aprobat. Astăzi a trecut, prin urmare se vede că abordarea este cu totul şi cu totul alta atunci când nu sunt campanii electorale. Mă bucur că s-a înţeles că administraţia unui oraş este mai importantă şi cetăţeanul trebuie să fie pe primul loc, în faţa celor care sunt aleşi pentru aşa ceva.  Sper ca această conduită să se menţină şi în continuare”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Vă reamintim faptul că staţia de sortare a deşeurilor din municipiul Arad, investiţie în valoare de 1,5 milioane de euro a fost inaugurată în anul 2007. Până în aprilie 2018 aceasta a fost operată de firma care colecta deşeurile, respectiv SC Polaris M Holding SA. În momentul în care a expirat contractul cu operatorul de salubritate, staţia  a fost introdusă în domeniul public al municipiului Arad şi tot atunci a fost demarată procedura de atribuire a contractului de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor, pentru atribuirea contractului de delegare a activităţii de sortare a deşeurilor reciclabile, inclusiv operarea staţiei de sortare Arad.
Pentru a respecta prevederile legislaţiei privind gestionarea deşeurilor şi ţinâd cont de duratele relativ mari de organizare a unei proceduri de atribuire a contractelor de concesiune prin licitaţie deschisă, autoritatea executivă a identificat o soluţie mai rapidă de îndeplinire a obligaţiilor prin atribuirea directă a staţiei şi activităţii de sortare a deşeurilor reciclabile către operatorul SC RECONS SA.

 

 

Facebook Comments