Speranţa Turnu a câştigat campionatul judeţean de futsal

by Sorin Haut

A cincea ediţie a campionatului judeţean de futsal şi-a consumat, în weekend, turneul final. Ultimul act s-a disputat la Macea, acolo unde cele opt echipe calificate în urma zonelor, s-au luptat pentru trofeu.

CS Ineu şi Speranţa Turnu şi-au respectat statutul de favorite şi au încheiat pe primele două locuri în grupa A, din care au mai făcut parte Viitorul Şepreuş şi Voinţa Macea, calculele hârtiei respectându-se şi în grupa B, cu ACS Socodor şi Podgoria Ghioroc pe primele două poziţii, urmate în ordine de Progresul Dieci şi Cetate Săvârşin.

În semifinale, Ineul a învins clar Ghiorocul, scor 4-0, iar Turnu a trecut cu 3-0 de Socodor. Nou promovata din Liga 4, clasată pe ultima poziţie, s-a dovedit cea mai bună la futsal în acest an, furnizând surpriza în finală. Cu Gabor şi Drîglă împrumutaţi de la Pecica, Turnu s-a impus cu 2-1 în faţa Ineului, Corbu şi autogolul lui Zdrenţan aducându-le titlul celor de la Speranţa, echipă unde a revenit Dani Sule.

Toate echipele participante au primit diplome şi mingi de joc, în funcţie de locul ocupat. Premiile speciale le-au revenit lui Răzvan Vaida (ACS Socodor), cel mai bun portar şi lui Adrian Corbu, cel mai bun jucător (Speranţa Turnu). Festivitatea de premiere a fost oficiată de preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci şi viceprimarul comunei Macea, Gabriel Bârsăuan.

S-au adus mulţumiri managerului de turneu, Andras Mako şi Nelu Iovescu. La finalul competiţiei, clasamentul a arătat astfel: 1.Speranţa Turnu, 2.CS Ineu, 3.ACS Socodor, 4.Podgoria Ghioroc, 5.Viitorul Şepreuş, 6.Progresul Dieci, 7.Voinţa Macea, 8.Cetate Săvârşin.

Facebook Comments