Spectacolul arădean ”Să ne cunoaștem mai bine” merge la Iași

by Dana B.

”Ați furat vreodată?”, ”Ce avere aveți?”  sau ”Sunteți fericiti?” , sunt întrebări pe care patru actori arădeni le lansează într-un demers teatral inedit. Un sondaj de opinie live în care privitorii sunt puși să scoată la iveală, evident sub protecția anonimatului, cele mai ascunse… adevăruri. O provocare teatrală pe care, creatorul ei, regizorul Cristian Ban  a intitulat-o “Să ne cunoaștem mai bine”. Un demers artistic care îi reunește pe aceeași scenă pe: Carmen Vlaga Bogdan, Iulia Alexandra Dinu, Robert Pavicsits și Andrei Elek. Un spectacol care provoacă aceste zile la … îndrăzneală și sinceritate și publicul din Iași, prezent la cea dea XI-a ediție a Festivalului Internațional pentru Pubilcul Tânăr.

Cea de-a XI-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT), organizat la Iași de Teatrul „Luceafărul”, abundă, și in acest an, de inedit. Toate spectacolele din România selectate de directorul artistic, Oltița Cintec, sub genericul „Altfel”, ajung pentru prima oară pe scenele ieșene.” – spun organizatorii evenimentului

Exclusivitățile sporesc gradul de atractivitate al evenimentului nostru, pentru ca un festival teatral trebuie sa fie o sărbatoare. Șansa oferită de FITPTI publicului de-a vedea mari artiști din România și din străinătate e un motiv solid pentru intensificarea socializării prin cultură, pentru valorificarea dimensiunii tinere a personalității, exprimate prin deschidere, curiozitate, interes„, precizeaza Oltița Cintec.

Reprezentația de la Iași, din cadrul Festivalului Internațional pentru Publicul Tânăr, este programată în 9 octombrie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului “Luceafărul” din Iași.

 

 

 

Facebook Comments