Şoimii Lipova întinereşte lotul pentru sezonul viitor

by Sorin Haut

Norbert Polgar, Darius Dolga, Michel Vlad și Victor Prună, toţi foşti la Lunca Teuz Cermei, plus portarul de 19 ani, Adrian Maximilian Pădure, de la CNP Timișoara, sunt achizițiile verii la Lipova. În plus, Alex Simion a revenit din împrumutul de la Zăbrani, iar între timp a fost cooptat şi tânărul portar Raul Buta (născut 2003), de la LPS Oradea. La dispoziția lui Sabău e din nou și Andrei Sulea, accidentat pe finalul stagiunii trecute. În schimb, Şoimii Lipova i-a cedat pe Vasiu, plecat la Reşiţa, în Liga a II-a, Calvin și Vasinc, transferaţi la Chişineu Criş, portarii Jianu şi Filip s-au întors la Luceafărul, respectiv ACS Poli, în vreme ce Poiană e trecut şi el la capitolul plecări. De asemenea, fundaşii Burlă şi Dardai s-au despărţit de gruparea condusă de Radu Pop, iar Denis Rusu e aproape de un transfer în Italia. Deşi a avut oferte tentante din Liga a II-a, golgheterul Trabalka rămâne pe loc. Lipova a demarat de ceva mai bine de două săptămâni pregătirea de vară, cu antrenamente în Sânnicolau Mic, iar în primele două amicale a obţinut victorii.

Victorii în primele două amicale

Mai întâi, a fost 7-0 la Şiria, cu echipa locală de Liga a V-a, joc în care diferenţa de valoare şi pregătire şi-a spus cuvântul. Trabalka a marcat patru goluri, iar Polgar, Sabău şi Banyoi şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor. În al doilea test al verii, de la mijlocul acestei săptămâni, Lipova s-a impus cu 2-1 în faţa echipei de Liga a IV-a Frontiera Curtici, reuşite semnate de Sulea şi Banyoi. Antrenorul Flavius Sabău a început jocul cu: Pădure – Savin, Bercu, Dolga, Stoin – Prună, Simion, Dobrean, Rusu – Trabalka, Sulea. În repriza a doua, Lipova a evoluat în formula: Buta – Nagy, Polgar, Abel Popa, Filimon – Vlad, M.Popa, Lazea, Istrate – Banyoi, Obrad. Sâmbătă, formația lui Flavius Sabău joacă la Sânmartin, cu Luceafărul Oradea, într-un prim amical tare al perioadei de pregătire. Unirea Sântana (31 iulie), ACS Ghiroda (3 august), ACS Dumbrăvița (10 august) și Victoria Felnac (17 august) sunt următoarele adversare din amicale. Absolut toate partidele vor fi disputate în deplasare.

Sabău: “Condiţii foarte bune de pregătire”

Concluziile primelor săptămâni de pregătire le trage antrenorul Flavius Sabău, care a definitivat şi lotul pentru sezonul viitor: “Avem 21 de jucători de câmp şi trei portari. Juniorii păstraţi în lot sunt goalkeeperii Buta şi Pădure, Nagy şi Obrad (ambii UTA), Savin, Abel Popa, Stoin, Banyoi şi Rusu, ultimul fiind de altfel şi singurul jucător ce ar mai putea pleca în această vară, el având ofertă din Italia. Sunt mulţumit de cum se pregătesc băieţii, avem condiţii foarte bune în Sânnicolau Mic şi de aceea şi nivelul pregătirii noastre e unul ridicat. La Curtici am făcut un joc foarte bun, am ratat penalty şi încă alte vreo cinci situaţii mari. În condiţiile date, vom juca amicalele în deplasare, iar partidele oficiale de pe teren propriu, din sezonul următor, tot la Pâncota.”

Facebook Comments