Șoferul care a accidentat mortal un tânăr din Cuvin a fost prins!

by Adrian Topor

Şoferul care a accidentat doi tineri în judeţul Arad, pe unul dintre ei mortal, după care a fugit de la locul faptei, a fost prins, în noaptea de miercuri spre joi, la graniţa cu Ungaria, pe sensul de intrare în România, el fiind reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti.

„Conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier tragic a fost depistat la punctul de trecere a frontierei Nădlac, pe sensul de intrare în ţară. Din cercetările efectuate de poliţişti, după producerea evenimentului rutier, s-a stabilit că cel în cauză a părăsit teritoriul statului român. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Rutiere în vederea audierii acestuia. Activităţile de cercetare se desfăşoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lipova”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Lorena Radu.

După audieri, şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând sa fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Lipova, cu propunere de arestare preventivă.

Doi tineri din judeţul Arad, de 19 şi 22 de ani, au fost accidentaţi, în noaptea de duminică spre luni, pe DJ 708/B, între localităţile arădene Covasânţ şi Ghioroc, şoferul fugind de la faţa locului. În urma evenimentului rutier, tânărul de 22 de ani a decedat, iar cel de 19 ani a fost transportat la spital cu răni care nu îi pun în pericol viaţa.

Marţi, şoferul a fost identificat, pe baza informaţiilor obţinute de poliţiştii arădeni de la colegii din Caraş-Severin, care, la câteva ore de la producerea accidentului, au prins la volan un bărbat ce avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. El fusese oprit în trafic în localitatea Soceni, după ce poliţiştii au observat că are maşina avariată. Agenţii nu ştiau însă că provocase un accident cu victime şi l-au lăsat în libertate, dar au reţinut autoturismul pentru cercetări.

Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments