Şoc la final de tur: Lipova, învinsă de puştii din Timişoara

by Sorin Haut

Şoimii Lipova a suferit un şoc chiar înainte de intrarea în vacanţă. Echipa lui Flavius Sabău a pierdut surprinzător în deplasarea de la Centrul Naţional de Pregătire Timişoara, meci disputat în devansul etapei a 15-a, ultima a turului din “C4”. Deşi aveau în faţă doar nişte puşti de 17 ani, “şoimii” nu s-au concentrat suficient, fiind surprinşi de tinerii lor adversari, care s-a impus cu 3-2 (1-1). Casian a deschis scorul pentru gazde în minutul 16, după care Trabalka a ratat trei mari ocazii, iar Vasinc a irosit un penalty. Totuşi, pe final de repriză s-a făcut 1-1, Calvin marcând cu şpiţul, din careu. Oaspeţii nu s-au trezit nici după pauză, iar Şimăndan l-a executat pe Iliescu în minutul 59, cu un şut sub transversală, pentru ca în minutul 80, nou intratul Chera să facă 3-1. Acelaşi Calvin a dat iluzia revenirii peste trei minute, cu un gol din apropiere, după un corner executat de Sergiu Popa. S-a terminat 3-2 pentru CNP Timişoara, iar Lipova poate pierde şi locul 10 în clasamentul finalului de tur, dacă Hermannstadt 2 câştigă ultimul meci al anului.
“Şoimii”, prea repede în vacanţă
„Așa se întâmplă când te prezinți într-o asemenea manieră la un meci oficial, în primul rând atitudinea a fost de vacanță și de aici și rezultatul final. Tragem linia după acest tur și vedem ce vom face în iarnă, pentru a nu mai repeat astfel de meciuri”, spune antrenorul Flavius Sabău, care a început ultima partidă oficială din 2017 în formula: Bujor (46 Iliescu) – Turai (46 Kocsis), Calvin, Vasiu, Lupșe (80 Stoin) – Deta, S.Popa, Jichici, Copil – Vasinc, Trabalka (64 Tomuț).

Facebook Comments