Slujbă de înviere la Bisericuţa Ortodoxă din cadrul Campusului UVVG Arad

by Sida Voicu

Conducerea Universităţii de Vest Vasile Goldiş – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, cadre didactice, studenţi şi credincioşi, au participat, la slujba de înviere oficiată, de Protosinghel Teodor Vid, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, la Biserica Ortodoxă din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat: „Sărbătoarea Învierii Mântuitorului Nostru Isus Hristos, care a avut loc la Biserica Ortodoxă din Campusul Universitar a fost deosebită pentru noi, deoarece aici învaţă studenţi, care participă la slujbele religioase. Pentru prima dată, în acest an, a intrat, în această biserică, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Este o sărbătoare a credinţei ortodoxe, care aliniează biserica noastră, bisericilor ortodoxe din România. Îi mulţumesc părintelui Teodor Vid, slujitor al Bisericii Ortodoxe din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, preotului Marcel Marcu şi diaconului Ovidiu Toderici, precum şi tinerilor care au cântat în strană. Nu în ultimul rând, aduc mulţumiri Înaltpreasfinţiei Sale, Părintelui Arhiepiscop Timotei Seviciu, care a fost alături de noi în toate demersurile făcute la Patriarhie, pentru ca această biserică să devină un nucleu al credinţei noastre strămoşeşti. În numele comunităţii noastre academice mulţumesc tuturor arădenilor prezenţi la slujba de înviere şi să ne rugăm bunului Dumnezeu ca această biserică să devină un locaş al cultului strămăşesc”.

Daniel Albu 

 

Facebook Comments