Simona Stan (PNL): „PSD îi amăgeşte din nou pe profesori!”

by Dana B.

Consilierul județean, Simona Stan este de părere că guvernul PSD tergiversează plata sumelor de bani câştigate în instanţă de profesori. Premierul Mihai Tudose, preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi vicepremierul Marcel Ciolacu au iniţiat un proiect de lege prin care plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de către personalul din învăţământ este eşalonată pe următorii cinci ani.

Este vorba despre “acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învăţământ”. Evident, sumele urmează să fie eşalonate în dezavantajul profesorilor, 5% anul viitor şi 35% în 2022! “Dacă învăţământul este o prioritate pentru guvernarea PSD şi dacă este adevărat că avem creştere economică şi încasăm sume mai mari la buget, plata sumelor câştigate în instanţă de profesori ar trebui făcută imediat. Constatăm de fapt că PSD îi mai amăgeşte o dată pe profesori, după ce au promis fără să se ţină de cuvânt majorări de salarii încă din acest an. Eşalonarea drepturilor câştigate se face pe termen lung, cu un vârf de plată după ce actual guvernare îşi încheie mandatul.

Este evident că Guvernul PSD nu îi respectă pe profesori, încearcă să îi păcălească şi să creeze obligaţii pentru guvernarea viitoare. De altfel, profesorii au de primit bani în urma unor decizii ale instanţelor şi în acest an de la Guvern, bani care nu au fost acordaţi şi nici nu sunt cuprinşi în buget”, a spus Simona Stan, consilier județean PNL

 

Facebook Comments