Simona Halep s-a calificat în sferturi la Indian Wells

by Florian Popa

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, după ce a ce a învins-o pe Qiang Wang (China), cu 7-5, 6-1, transmite agerpres.ro. Simona o va întâlni în turul următor pe croata Petra Martic, numărul 51 WTA.

Numărul unu mondial e văzută în acest moment principala favorită la câştigarea turneului din California şi de către bookmakeri. Nici nu ar avea altfel cum, în condiţiile în care sportiva noastră a avut un culoar extrem de favorabil, dublat de o formă de excepţie. De pe jumătatea tabloului Simonei au fost eliminate până acum nume importante: Petra Kvitova, Coco Vandeweghe, Garbine Muguruza, Jelena Ostapenko, Aga Radwanska, Konta, Mladenovic, Cibulkova, Mertens sau Pavlyuchenkova.

Facebook Comments