SFINTII TREI IERARHI

by Sida Voicu

Intreaga Biserica Ortodoxa praznuieste pe 30 Ianuarie pe cei trei ierarhi si dascali;Vasile cel Mare,Grigorie (de Nazianz) Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur, considerati cei mai mari invatatori si Pastori ai Bisericii, din istoria crestinatatii.

,,Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, taria buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor,iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu;Aliluia’’. Sfantul Vasile cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului imparat Constantin,pana-n zilele imparatului Valens, cel cazut in erezia lui Arie. S-a nascut in Cezarea Capadochiei.

Iubitor de invatatura, Sfantul Vasile si-a imbogatit mintea cercetand rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant ajungand pana la Atena,unde l-a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazianz, cu care leaga o stransa si sfanta prietenie.

,,Pe marele ierarh si aparator al Sfintei Treimi, veniti toti cu duhovnicesti laude sa-l fericim si din izvorul invataturilor lui luand cuvinte de lauda, sa-i cantam asa: Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu Grigorie!’’. Sfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut in prima parte a secoluluial IV-lea, fiu al episcopului Grigorie si al Nonei. Face studii la Cezareea Capadociei, unde-l cunoaste pe viitorul sau prieten Sf Vasile cel Mare, apoi la Cezareea Palestinei, la Alexandria si in fine la Atena.

,,Pe luminatorul a toata lumea, pe stalpul si intarirea Bisericii, pe povatuitorul pocaintei, pe doctorul si tamaduitorul bolnavilor, pe aparatorul si partinitorul celor necajiti, pe Ioan, trambita cea de aur sunatoare, gura cea de miere izvoratoare, pe dascalul si invatatorul nostru, veniti binecredinciosilor sa-l laudam. Sa aprindem facliile dragostei celei luminatoare si catre dansul sa cadem, aducandu-i aceasta cantare: Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prea-luminate invatatorule a toata lumea!’’. Sf Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind cunoscut cu certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Primeste de la mama sa primele elemente de invatatura crestina, studiaza apoi filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu, vestit sofist. Studiaza teologia  sub indrumarea lui Diodor din Tars.

Istoria Bisericii numeste secolul al IV-lea veacul sau epoca de aur a Bisericii, din doua cauze: aproape trei sute de ani crestinisnul a fost prigonit. Prin Constantin cel Mare acest lucru a luat sfarsit si pe de alta parte, Pronia cereasca a randuit ca tocmai in acele vremuri ce ameninta pacea Bisericii, prin aparitia unor invataturi gresite pe bolta Bisericii sa straluceasca acesti trei mari Sfinti Parinti care si-au pus inteligenta si ravna plina de credinta adevarata in slujba Bisericii lui Hristos.

 

A.T.

Facebook Comments