Serviciile de ridesharing din România, în legalitate

by Cristian Dobre

Ridesharing-ul a intrat în legalitate. Guvernul a adoptat Ordonanţă de Urgenţă care reglementează activităţile de pe platformele de tip ridesharing. Săptămâna trecută sute de taximetrişti au protestat din nou împotriva platformelor Uber, Bolt şi Clever.

Viorica Dăncilă – premierul României: Astăzi adoptăm proiectul de act normativ privind reglementarea serviciilor alternative de transport de persoane prin intermediul unor aplicaţii digitale, un proiect pe care l-am discutat săptămâna trecută în prima lectură. Vom stabili o formulă Care să asigure transportul pasagerilor în condiţii de siguranţă, care să încurajeze concurenţa, astfel încât cetăţenii să poată opta pentru serivcii de cât mai bună calitate.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, marți, că românii au acum posibilitatea de a decide cu cine vor să călătorească, cele două domenii de transport fiind capabile să concureze în termeni de egali. Acesta a adăugat că ”s-au obținut toate avizele în timp record pentru un proiect de asemenea anvergură. Azi (marți, n.r.) am obținut și avizul CES-ului iar acest lucru ne-a permis să-l ridicăm pe ordinea de zi”, informează Mediafax.

Răzvan Cuc a explicat că ”Ordonanța de Urgență are în vedere definirea activităților de transport alternativ, a modului de efectuare a acestuia și a tuturor actorilor implicați, modalitatea de reglementare a platformelor digitale și a tuturor operatorilor de transport alternativ, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obținute în urma acestor activități, atât de conducătorii auto cât și de operatori, cât și stabilirea obligațiilor ce trebuie stabilite de platforme sau de conducătorii auto”.

Platformele de ridesharing nu erau reglementate de 5 ani, proiectul de ordonanță a reușit să îl reglementeze în două luni, a declarat ministrul, adăugând că a respectat ”îndeaproape procedura de transparență”.

PNL și USR au contestat în permanență urgența acestui proiect legislativ iar Răzvan Cuc le-a replicat acestora că ”se subînțelegea de la sine că acest proiect era de urgență. Era nevoie să reglementăm din toate punctele de vedere aceste platforme. (…) Ei au avut proiectul în Parlament 6 luni de zile și nu au fost în stare să facă nimic”.

Taximetriștii au afirmat în timpul protestelor că ei au un tarif fix, iar cei de la Uber, Clever și Bolt au tarife ”dinamice”.

”Este vorba de un preț alternativ. Piața va stabili prețul”, spune însă Cuc. Acesta a mai explicat că, dacă nu sunt de acord cu prețul firmelor de ridesharing, clienții au posibilitatea de a alege să călătorească sau nu cu acestea, iar acest lucru va influența într-un fel sau altfel prețul.

”Acum concurența este liberă. Românii vor decide cu cine vor să meargă în București și nu numai. (…) Nu mai există niciun fel de discriminări, a concluzionat Răzvan Cuc.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments