Sergiu Vlad: ”O nouă sâmbătă dedicată copiilor”

by Andreea Radu

USR va finaliza în acest sfârșit de săptămână proiectul de igienizare a locurilor de joacă din municipiul Arad. După aproape jumătate de an suntem aproape de concluzii: am vizitat toate aceste spații, am văzut care sunt problemele, avem soluții pentru ca ele să poată fi păstrate curate.

În toamna anului trecut am demarat proiectul „Curat pentru copiii noștri”, prin care ne-am propus să vizităm și să curățăm toate locurile de joacă amenajate în municipiul Arad. Am cerut administrației lista lor și apoi le-am vizitat pe toate, mai puțin pe cele care au fost desființate între timp.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Au fost aproape zece weekend-uri în care am mers alături de colegi din USR și de voluntari pentru a face curat acolo unde se joacă copiii. Am găsit spații foarte murdare dar am găsit și spații curate, acolo unde s-au implicat locuitorii din zonă și le-au îngrijit.

Cea mai mare problemă au fost mucurile de țigări și cioburile de sticlă, care trebuie adunate cu mâna, pentru ca cei mici să nu se accidenteze. Nu este un lucru ușor însă trebuie făcut. Din păcate, după ce am făcut curat, mizeria a reapărut și am înțeles că se impun măsuri pentru ca aceste spații să rămână curate după ce sunt igienizate.

USR Arad este decis să instaureze ordinea în municipiu, iar în privința curățeniei locurilor de joacă soluțiile sunt simple: în primul rând vom asigura un serviciu eficient de salubrizare a acestora, care să le curețe cel puțin de două ori pe lună. În prezent sunt alocați bani pentru aceste lucrări însă ele nu sunt executate.

O altă măsură este prevenția, pe care o vom asigura prin supraveghere video și prin acțiuni ale agenților din poliția locală. Cetățenii trebuie educați, iar apoi sancționați pentru a respecta regulile de bun simț. Ne propunem să administrăm cu responsabilitate orașul, și pentru asta avem nevoie de ordine.

Facebook Comments