Senatorul Ioan Cristina susține acordarea tichetelor de vacanță și angajaților din sectorul privat

by Andreea Radu

Parlamentarii PNL au inițiat, încă de la începutul acestui an, un proiect de lege prin care şi angajaţii din mediul privat urmează să beneficieze de tichetele de vacanţă.

Potrivit senatorului Ioan Cristina, parlamentarii liberali au inițiat proiectul pentru a elimina discriminarea care există în prezent, când numai angajații din sectorul public primesc asemenea tichete. Senatorul liberal arădean susține că acordarea tichetelor doar angajaților de la stat s-a făcut „numai din raţiuni de natură electorală”, lucru care trebuie eliminat.

„Avem un proiect de lege care prevede ca şi angajaţii din mediul privat să poată să beneficieze de aceste vouchere de vacanţă, de care beneficiază cei din sectorul public. Și angajații din sectorul privat trebuie să-și permită mai ușor să meargă în vacanțe”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Parlamentarul arădean susţine că acordarea acestor vouchere de vacanță și angajaţilor din mediul privat va stimula industria turismului din România.

Facebook Comments