Senatorul Ioan Cristina doreşte eliminarea birocraţiei la accesarea de fonduri europene

by Andreea Radu

Senatorul liberal Ioan Cristina consideră că este nevoie de simplificarea procedurilor de absorbție a fondurilor europene.

Parlamentarul arădean a avut discuţii cu mai mulţi beneficiari, care s-au plâns de birocraţie şi de documentaţia stufoasă în ceea ce priveşte accesarea şi absorbţia banilor europeni.

„La ora actuală, ca să accezi un proiect european, fie că ești primărie, fie că ești societate comercială te duci cu portbagajul plin de documente. Mai mult de 60% dintre procedurile birocratice pe care trebuie să le parcurgă o primărie, un consiliu județean sau o societate comercială pentru a accesa fonduri europene sunt inventate de birocrații români. Ele nu sunt condiții obligatorii pe plan european. În alte ţări, cum e Polonia, Portugalia, care sunt campioane la absorbția de fonduri europene, te duci cu trei dosare şi primeşti banii”, a spus senatorul Ioan Cristina.

Parlamentarul arădean a declarat că PNL intenţionează să impună o reglementare în Uniunea Europeană prin care să fie eliminată birocrația din unele țări membre, între care se regăseşte, din păcate, şi România. „Dorim ca fiecare țară să aplice proceduri standard, să nu inventeze altele suplimentare care să îngreuneze absorbția fondurilor europene. PNL poate să facă asta, având în acest sens sprijinul Partidului Popular European”, a subliniat Ioan Cristina.

Senatorul arădean consideră că prin această reglementare va fi eliminat decalajul care există între state în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, capitol la care România se află, în prezent, pe ultimul loc.

Facebook Comments