Senatorul Cristina trage un semnal de alarmă: „Haos total în transportul navetiștilor și elevilor”

by Andreea Radu

Senatorul liberal Ioan Cristina atrage atenţia că amânarea votului final pe proiectul de lege privind modificarea legii serviciilor publice de transport public local (Legea 92/2007) va genera haos total în transportul navetiștilor și elevilor din toată țara.

„Proiectul de lege dă dreptul primăriilor și consiliilor județene să stabilească și să liciteze traseele de transport public local, iar desemnarea câștigătorilor să nu se mai facă de către Ministerul Transporturilor, ceea ce reprezintă un pas important spre normalizare și descentralizare. Numai că interesele unor operatori sunt mai puternice decât interesul cetățenilor care își doresc un transport concurențial, liberalizat, în condiții de confort”, a declarat senatorul arădean.

„Atrag în modul cel mai serios atenția că majoritatea programelor județene de transport public interjudețean expiră spre sfârșitul anului. În lipsa acestei legi, navetiștii și elevii nu vor mai putea circula cu autobuzul. În multe județe, din cauza haosului legislativ, autoritățile locale sunt date în judecată și plătesc bani grei, milioane de euro, ca despăgubiri, unor samsari privați din transporturi”, susţine Ioan Cristina.

Senatorul liberal a mai spus că unii transportatori licitează doar traseele profitabile, în timp ce călătorii de la țară sunt ai nimănui, deși ei ar trebui să fie principalii beneficiari ai acestui tip de transport.

„PNL solicită majorității de stânga PSD – ALDE să nu se mai joace cu soarta milioanelor de călători și să accepte discutarea și votarea legii”, a încheiat senatorul arădean.

Facebook Comments