Ședință de lucru la Prefectura Arad pe tema stării DN 7

by Andreea Radu

Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, a organizat, astăzi, 26.11.2018, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire de lucru pe tema stării DN 7, acoperit, pe porțiuni întinse, cu un strat consistent de mâzgă, care pune în pericol la modul serios traficul pe acest drum național.

La întâlnire au fost convocați constructorii Culoarului 4 CFR Curtici – Simeria, care, prin natura muncii prestate beneficiază de mai multe căi de acces din DN 7 spre organizările de șantier, proprietarii balastierelor și carierelor de piatră dispuse de-a lungul DN 7 și care, la rândul lor, au acces pe drumul național, reprezentanții DN 7, respectiv dl Cristian Ispravnic, șeful DRDP Timișoara, inspectorul șef al IPJ ARAD, cms. șef  Ioan Tamaș, cms. șef  Daniel Borta, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere al IPJ Arad, responsabil DN 7 – Zona Lipova și comisarul șef al Gărzii de Mediu Arad, dl Sorin Brădicean.

În urma analizării situației din teren, s-au dispus câteva măsuri imediate, respectiv: spălarea porțiunilor de șosea acoperite cu mâzgă, respectarea, de către constructorii căilor ferate și a tuturor celorlalte firme cu acces în DN 7 a prevederilor din autorizațiile de mediu  conform cărora se impune instalarea unor stații de spălare a camioanelor cu acces în DN7, respectiv autorizarea a două sau trei puncte de acces importante în drumul național, alese de constructori. Nu în ultimul rând, s-a stabilit și necesitatea devierii traficului de camioane care transportă agregate, de pe DN 7 pe rute ocolitoare.

,,Ne interesează în mod deosebit securitatea traficului, drept care am considerat că se impun cu prisosință anumite reguli și repere pentru asigurarea unei stări optime a DN 7. Se anunță ploi, vreme nefavorabilă, astfel că nu putem admite ca pe drumul național să aibă loc situații nedorite, atâta timp cât, cu un efort concertat din partea tuturor celor prezenți astăzi aici, acestea pot fi prevenite” – Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.

Facebook Comments