SEBISUL MUTA DIN NOU, INAINTEA DERBY-ULUI DE LA INEU: ADRIAN ABRUDEAN IL SCHIMBA PE STUPAR!

by Sorin Haut

Paşii greşiţi de pe teren propriu, cu FCM Baia Mare şi mai ales cu Şoimii Pîncota au produs un nou val de nemulţumire la Naţional Sebiş, echipă care din postură de favorită la promovare, se vede acum doar pe locul 3 în C5. Conducerea clubului nu a stat cu mâinile în sân şi a luat decizia de a face o nouă schimbare pe banca tehnică. Dan Stupar nu a rezistat prea mult ca antrenor la Sebiş, în locul acestuia urmând să fie numit fostul tehnician al Ineului, Adrian Abrudean. Un nou şoc la Naţional, care se doreşte a fi o ultimă încercare de a reintra în cărţile promovării.

“Ştili” Abrudean ne-a confirmat mutarea, urmând să facă tandem în staff-ul tehnic cu Flavius Sabău, care va fi antrenor secund: “Da, confirm venirea mea la Sebiş, cei de acolo am înţeles că au rezolvat problema cu fostul staff tehnic şi la ora 17:30 voi conduce antrenamentul. Bineînţeles că nu renunţăm la promovare, şansele sunt foarte mari, iar obiectivul este clar. De aceea am şi acceptat oferta, pentru că la Sebiş se poate face performanţă”, ne-a declarat Abrudean.

Interesant este că “Ştili” va debut ape banca Sebişului chiar împotriva fostei sale echipe din Ineu, într-un nou derby arădean foarte aşteptat în C5: “Meciul de la Ineu nu este unul al marilor orgolii, pentru că ce a fost acolo rămâne de domeniul trecutului, acum activez la Sebiş şi ne concentrăm toată atenţia asupra a ceea ce avem de făcut aici.”  Meciul dintre CS Ineu şi Naţional Sebiş se joacă sâmbătă de la ora 18, orice alt rezultat în afara victoriei fiind un nou pas înapoi în lupta pentru promovare.

 

Facebook Comments