Se ştiu sferturile de finală, la Paris. Când se joacă Halep – Kerber

by Sorin Haut

Garbine Muguruza (numărul trei mondial) este ultima jucătoare calificată în ultimele opt la Roland Garros. În acest moment, ştim tabloul complet al sferturilor de finală de la Paris.

Două dintre optimi s-au decis la „masa verde”. Serena Williams a declarat forfait înainte de confruntarea cu Sharapova, acuzând o accidentare. Şi Muguruza a beneficiat de abandonul adversarei, Tsurenko rezistând doar două game-uri pe teren, înainte de a anunţa că nu mai poate continua.

Astfel, în jumătatea superioară a tabloului avem de-a face cu doua adevărate blockbusteruri, în timp ce jumătatea inferioară pare mult mai slabă din punct de vedere calitativ.

Iată sferturile de la Roland Garros 2018:

Simona Halep – Angelique Kerber (miercuri)
Garbine Muguruza – Maria Sharapova (miercuri)
Yulia Putintseva – Madison Keys (marţi)
Sloane Stephens – Daria Kasatkina (marţi)

În măsura în care va trece de Kerber, Halep va întâlni învingătoarea disputei Muguruza – Sharapova. Va fi o adevărată finală a competiţiei, judecând după cum arată jumătatea inferioară a tabloului. (digisport.ro)

Facebook Comments