Se schimbă Mersul Trenurilor! Vezi cum îți afectează programul călătoriilor

by Dana B.

Noul Mers al Trenurilor 2016-2017 intră în vigoare din 11 decembrie, iar în funcție de perioada din an se vor afla în circulație între 1.200 și 1.300 de trenuri, informează CFR Călători.

Trenurile Zăpezii circulă către destinații montane — Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamț și Petroșani (stațiunile Straja și Parâng) iar în zilele de weekend biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei au prețuri reduse între 31% și 56%. În perioada 1 ianuarie — 28 februarie 2017, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor avea prețuri reduse cu 25%, de luni până joi.

În perioada sezonului estival 2017, Trenurile Soarelui vor asigura legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.

Trenurile care asigură legătura între București și Aeroportul Otopeni vor circula zilnic, la cadența de aproximativ o oră, și vor continua să circule trenurile pentru studenți și navetiști.

De asemenea, vor fi introduse în circulație noi trenuri cu durate de parcurs reduse cu aproximativ o oră de la București către Suceava și Cluj Napoca.

În traficul internațional, începând din data de 11 decembrie 2016, CFR Călători va introduce o nouă ofertă comercială, City Star Germania, pentru călătoriile către această țară. De asemenea, pasagerii vor putea călători zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 euro pe sens) și Budapesta (de la 29 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia și Salonic. Trenuri zilnice directe către Budapesta sunt și din Timișoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj-Napoca.

Pe de altă parte, din 1 ianuarie 2017, pentru oferta Interrail Pass (abonament valabil în toată Europa sau pe o anumită țară din Europa), limita maximă de vârstă la tineri se va modifica de la 26 la 28 de ani.

Noul mers al Trenurilor de Călători 2016 — 2017 va fi valabil până la data de 9 decembrie 2017.

Broșura „Mersul Trenurilor de Călători 2016-2017” va putea fi achiziționată din principalele gări și agenții CFR din București și din țară la prețul de 14 lei.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments