Se cunosc datele de disputare ale barajului UTA – Poli

by Sorin Haut

În ședința Comitetului Executiv al FRF, desfășurată la Casa Fotbalului, s-a stabilit ca zilele disputării barajului pentru Liga I să fie 11 sau 12 iunie (turul), respectiv 15 iunie (returul). Dacă UTA va fi gazdă, primul joc se dispută pe 11 iunie, la Şiria, dacă e ACS Poli, întâlnirea are loc a doua zi, 12 iunie, în nocturna de pe “Dan Păltinişanu”. Tragerea la sorți pentru stabilirea primei gazde are loc abia miercuri, când vom şti coordonatele exacte ale barajului. UTA a solicitat să fie reprezentată la faţa locului, astfel că totul se mai amână cu o zi. Jocurile în prima manşă le face Digi Sport, care deţine exclusivitate în transmiterea barajului, de aceea şi diferă datele meciului tur.
Digi Sport face jocurile primei manşe
Explicaţia e că în ziua de duminică, Digi Sport are în grilă meciuri din preliminariile Mondialului de fotbal, care ar fi coincis cu meciul de la Timişoara, din nocturnă, de aceea se va juca pe 11 iunie, cel mai probabil de la ora 17, doar dacă sorţii vor decide că turul e la Arad. Cert e că ne mai despart doar câteva zile până la cele mai importante meciuri ale sezonului pentru UTA, aflată în faţa unui nou baraj de promovare în Liga 1!

Facebook Comments