Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu”, parte a Campaniei „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”

by Dana B.

Campania socială „Săptămâna legumelor şi fructelor donate” s-a desfășurat în unităţile de învăţământ din întreaga ţară în săptămâna 20-24 noiembrie 2017. Activitatea face parte din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) şi este iniţiată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

În acest an, Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu” este înscrisă în programul SNAC, iar pe tot parcursul acestuia se vor desfășura acțiuni caritabile și de voluntariat.

Scopul acţiunii este de sensibilizare a copiilor şi adulţilor cu privire la situaţia dificilă în care se află unele familii sau instituţii sociale.

La prima acțiune din cadrul acestui program au participat 42 de cadre didactice, voluntari SNAC de la Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu”, care au mobilizat 650 de  elevi, donând fructe și legume Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice – Arad şi Centrului de Recuperare şi Reabilitare Copii cu Dizabilităţi – Arad.

La această acțiune au participat 34 de clase, de la pregătitoare până la clasa a VIII-a. Strădania lor a fost încununată de succes, astfel, vineri 24 noiembrie 2017 au fost transportate către cele două centre un număr de 500 kg. de fructe și 200 kg. de legume!

Felicitări tuturor donatorilor – copii, părinți, profesori – care au oferit un strop de bucurie unor persoane aflate în situaţii dificile.

 

Facebook Comments