Schimbări la programul public de transport judeţean de persoane

by Cristian Dobre

Arad. Începând cu data de 3 decembrie 2019, denumirea Programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, perioada 2014-2019 se schimbă în Programul de transport judeţean de persoane prin servicii regulate 2014-2023.

Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate, perioada 2014-2023 este compus din 112 trasee județene, dintre care 83 trasee operate de către Compania de Transport Public Arad, 20 trasee deservite de către operatori privați și 9 trasee sunt neatribuite. „Datorită faptului că un număr de 47 unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Arad au hotărât intrarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciilor de transport public, Consiliul Județean Arad a identificat un număr de 50 trasee din ”Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate 2014-2023”, operate în prezent de către S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, și 5 dintre cele neatribuite, care sunt pe teritoriul A.D.I. Transport Public Arad și sunt eligibile pentru a intra în programul public local al asociației”, a precizat Iustin Cionca,  preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

          Conform legii, actualizarea programului de transport, în perioada de valabilitate, poate fi făcută prin eliminarea traseelor care urmează a fi incluse în programul public local din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, cu acordul operatorului de transport rutier. În acest sens, Consiliul Județean Arad a solicitat acordul S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad pentru ca cele 50 de trasee să fie eliminate din ”Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate 2014-2023”, și incluse în programul public local al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.

 

Facebook Comments