Sărbătorim Centenarul Marii Uniri la Muzeul Astra

by webeditor

Muzeul Asta, cel mai mare complex muzeal  în aer liber din Europa, continuă seria evenimentelor dedicate celebării Centenarului Marii Uniri. În acest weekend, la Sibiu, vom putea urmării animații culturale în cadrul programului ”Țăranul roman de la Război la Unire”.  Potrivit programului acestui eveniment, 18 meșteri tradiționali vor pune în scenă ateliere interactive cum sunt, spre exemplu, cele de țesut, împletit paie, olărit, confecționat textile și obiecte artizanale. De asemenea, aici vor fi și ateliere gastronomice care vor ilustra alimentația din perioada  Războiului. Comunitatea din Sadu va pregati bulz ardelenesc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

,,Scopul proiectului este ca vizitatorii Muzeului să înțeleagă sacrificiul depus de țăranul român în Primul Război Mondial pentru înfăptuirea Marii Uniri. Țăranul român este personajul principal al evenimentelor care au generat actul unirii de la 1918. Oltean, ardelean, moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență, țăranul român a luptat și, în dese rânduri, și-a dat viața pentru idealul de care noi ne bucurăm în prezent: libertatea. “, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Țăranul român de la Război la Unire este o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională – România Centenară. Totodată, animațiile culturale organizate sâmbătă vor face parte din agenda evenimentului ” Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu”, în care Muzeul ASTRA are calitatea de partener.

Facebook Comments