Sărbătoare „roş-albă”, cu UTA ’93 învingătoare

by Sorin Haut

Generația UTA-ei care promova în 1993 în primul eşalon fotbalistic al ţării a revenit pe teren seară, pentru un amical cu cea mai longevivă echipă de amatori din Arad, FC Ceala, condusă de Liviu Vilagoș.

În tricoul roş-alb au putut fi admiraţi Dan Stupar, Sandu Gaica, George Radu, Codru Grădinariu, Raul Burtea, Dorel Mutică, Nicolae Mitu, Adrian Ungur, Dumitru „Bebe” Mitu, Sorin Botiș, Mircea Aslău și Nicolae „Miki” Tomescu, plus un portar „transferat” de la oaspeți. Pe bancă a stat, la fel ca în ’93 – când era antrenor – Ionuț Popa.

După două reprize de câte aproximativ 30 de minute, victoria de pe „Motorul” a revenit UTA-ei, scor 3-2. Pentru roş-albi au înscris Bebe Mitu, Grădinariu şi Mutică.

În deschiderea meciului, echipa mare a UTA-ei a învins cu 5-0 formaţia secundă a clubului, antrenată de Sandu Gaica. În prima repriză Ionuț Popa a trimis în teren 10 jucători, în formula Orlic – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu – Cubleșan, Petra, Vădrariu, iar echipa secundă a fost întărită cu Cipri Rus și Bodea în poartă.

Formula pentru partea a doua a fost Bodea – A.Iuga, R.Iuga, Dan, Suslak – Coulibaly, Oprea – Janos, Matei, Stahl – Pop.

Au marcat Matei 2, Cubleşan, Stahl și Pop.

Facebook Comments