Șapte ceaiuri care țin gripa la distanță

by Cristian Dobre

Strănuţi, te doare capul? E clar, ai răcit, dar ceaiurile din plante te pot pune rapid pe picioare.

Ceaiul de ghimbir poate fi aliatul tău în lupta cu bronşita. Se consumă cu miere şi suc de lămâie. De asemenea, dacă ai luat câteva kilograme în perioada sărbătorilor, te poate ajuta să le topeşti.

Ceaiul de busuioc ajută organismul să învingă boala. Se recomandă atât în timpul răcelilor, cât şi în crizele de ulcer. Are efect antiinflamator, scade febra şi calmează durerea de gât.

Ceaiul de muşeţel te scapă de insomnie, dar face minuni şi în tratarea unei răceli rebele. În plus, poate fi folosit cu succes şi în cosmetică, pentru că stopează acneea şi iritaţiile feţei.

Ceaiul de tei scade febra şi vindecă afecţiunile gâtului. Pe lângă asta, poate acţiona ca un sedativ, te face să te relaxezi şi să ai un somn odihnitor noaptea. Florile de tei combat tensiunea arterială şi unele migrene, dar deţin un rol esenţial şi în lupta cu celulita.

Ceaiul de soc elimină toxinele din organism, dar te poate fi util şi dacă te simţi răpus de o răceală de sezon. Ba mai mult, poate vindeca şi sinuzita.

Ceaiul de cimbru face minuni pentru sistemul respirator. El tratează astmul, bronşita şi stimulează sistemul nervos. Dacă îl consumi frecvent, stările de melancolie devin istorie.

Ceaiul de coji din ceapă poate fi socotit un adevărat elixir minune. Faimoasa băutură, care se obţine din două cepe ce se fierb cu tot cu coajă în 1, 5 litri de apă, alungă răceala şi durerile de cap, previne infarctul, tromboza şi accidentul vascular.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments