Sâmbătă se reia Liga a II-a! UTA primește vizita Clinceniului

by Sorin Haut

După o pauză de aproape trei luni, campionatul Ligii 2 se va relua la finalul acestei săptămâni.

Din cele 20 de cluburi care au încheiat competiţia în 2017, două nu au supravieţuit iernii şi s-au desfiinţat.

Olimpia Satu Mare şi ASA Târgu Mureş vor lăsa incompletă liga secundă, astfel că în 16 din cele 17 etape rămase de disputat până la finalul sezonului în fiecare rundă câte două formaţii vor obţine victorii la „masa verde”.

Practic, în fiecare etapă vom mai avea parte doar de opt jocuri în loc de 10, iar, dintre acestea, jumătate vor fi transmise în direct la TV, două pe DigiSport şi două pe TelekomSport.

În acest weekend, în prima etapă din noul an, sâmbătă la ora 11:00, sunt programate să se dispute patru jocuri, la Suceava, Miroslava, Motru şi Şiria, în timp ce de la ora 12:00, se va juca la Ştefăneştii de Jos, acolo unde se mută pentru partea a doua a sezonului Sportul Snagov, şi Timişoara.

Etapa se încheie duminică, după desfăşurarea partidelor de la Afumaţi, de la ora 14, şi Călăraşi, de la ora 15.

Primele cluburi care vor beneficia de dispariţia celor de la Olimpia Satu Mare şi ASA Târgu Mureş sunt CS Mioveni, respectiv Luceafărul Oradea.

Etapa a 22-a propune şi două jocuri foarte atractive. La Timişoara se vor întâlni ASU Poli (locul 5) şi Chindia Târgovişte (locul 3), iar la Călăraşi primele două clasate, Dunărea şi FC Hermannstadt. (sursă: liga2.ro)

Programul etapei a 22-a:

Sâmbătă, 24 februarie, ora 11:00
Foresta Suceava – Dacia Unirea Brăila
Ştiinţa Miroslava – FC Argeş
Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus Bucureşti
UTA Arad – Academica Clinceni
Luceafărul Oradea – ASA Târgu Mureş 3-0
Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 0-3

Sâmbătă, 24 februarie, ora 12:00
Sportul Snagov – Ripensia Timişoara – TelekomSport 1
ASU Politehnica Timişoara – Chindia Târgovişte – DigiSport 1

Duminică, 25 februarie, ora 14:00
CS Afumaţi – CS Baloteşti – TelekomSport 2

Duminică, 25 februarie, ora 15:00
Dunărea Călăraşi – FC Hermannstadt – DigiSport 1.

Clasament:
1.Dunărea Călărași 21 15 4 2 43-16 49
2.AFC Hermannstadt 21 14 6 1 35-10 48
3.Chindia Târgoviște 21 12 6 3 44-12 42
4.CS Afumați 21 11 5 5 24-14 38
5.ASU Politehnica 21 11 3 7 29-23 36
6.Academica Clinceni 21 10 5 6 33-28 35
7.FC Argeș Pitești 21 9 7 5 28-16 34
8.ASA Târgu Mureș 21 9 4 8 40-41 31
9.CS Mioveni 21 7 6 8 31-30 27
10.Sportul Snagov 21 7 5 9 16-19 26
11.Ripensia Timișoara 21 6 7 8 42-31 25
12.UTA Arad 21 6 7 8 26-26 25
13.Metaloglobus 21 6 5 10 20-27 23
14.Știința Miroslava 21 6 4 11 28-46 22
15.Luceafărul Oradea 21 5 6 10 31-38 21
16.CS Balotești 21 5 5 11 24-42 20
17.Foresta Suceava 21 6 2 13 21-63 20
18.Dacia Unirea Brăila 21 4 6 11 45-48 18
19.Pandurii Târgu Jiu 21 3 9 9 27-37 18
20.Olimpia Satu Mare 21 6 2 13 19-39 -30

Facebook Comments