Salariu minim în toate țările Uniunii Europene

by Dana B.

Şapte miniştri ai afacerilor europene s-au pronunţat în favoarea introducerii unui salariu minim în toate țările Uniunii Europene.

Cei şapte pledează în editorialul lor pentru o Europă „mai socială, mai dreaptă şi bazată în mai mare măsură pe valori”, transmite AFP. „Lumea noastră se schimbă considerabil. Naţionalismul este în creştere. Tensiunile populiste se amplifică”, remarcă miniştrii francez, german, italian grec, portughez, maltez şi ceh, care urmează să se întâlnească miercuri la Berlin, informează Agerpres.

„După ani de stagnare economică, mai întâi trebuie să ne relansăm economiile într-un mod durabil pe plan social şi al mediului. Vrem un salariu minim în toate statele membre, respectând în acelaşi timp practicile naţionale şi rolul partenerilor sociali din fiecare ţară”, subliniază cei şapte.

Aceştia cer „măsuri puternice pentru a lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, a inegalităţii între salarii şi a disparităţilor în ce priveşte nivelul de trai şi protecţia socială”.

„Este timpul să facem din Uniunea Europeană o uniune socială, cu drepturi întărite pentru cei care muncesc, cu o egalitate reală între bărbaţi şi femei, locuri de muncă sigure şi venituri garantate”, mai susţin semnatarii articolului.

„Pentru toate aceste motive, dorim ca în declaraţia de la Roma să fie inclus un pilon social puternic al Uniunii Europene şi am lansat pregătirea unui amplu summit social care îi va reuni pe liderii europeni în noiembrie în Suedia”, menţionează miniştrii europeni.

Şefii de stat şi de guvern europeni se reunesc la 25 martie în capitala Italiei pentru a marca cea de-a 60 aniversare a Tratatului de la Roma din 1957, care a stat la baza construcţiei europene, aminteşte AFP.

Potrivit caleaeuropeană.ro, în ianuarie 2017, zece state membre aveau reglementate salarii minime sub 500 de euro pe lună: Bulgaria (235 de euro), România (275 de euro), Letonia şi Lituania (câte 380 de euro), Republica Cehă (407 euro), Ungaria (412 euro), Croaţia (433 de euro), Slovacia (435 de euro), Polonia (453 de euro) şi Estonia (470 de euro).

România intră în categoria statelor care au salarii minime sub 500 de euro. De la 1 februarie, salariul minim pe economie în ţara noastră este de 1.450 de lei – aproximativ 322 de euro.

În alte cinci state membre, localizate în sud, salariul minim variază între 500 şi 1.000 de euro pe lună: Portugalia (650 de euro), Grecia (684 de euro), Malta (736 de euro), Slovenia (805 euro) şi Spania (826 de euro).

În celelalte şapte state membre – localizate, geografic, în vestul şi în nordul Uniunii Europene – salariul minim depăşeşte 1.000 de euro pe lună: Marea Britanie (1.397 de euro), Franţa (1.480 de euro), Germania (1.498 de euro), Belgia (1.532 de euro), Olanda (1.552 de euro), Irlanda (1.563 de euro) şi Luxembourg (1.999 de euro).

 

Sursa: digi24.ro

 

Facebook Comments