Să vină DNA! Fraudă grosolană în CLM Arad (FOTO)

by Paul Anghel

Ilegalităţile par a fi la ordinea zilei atunci când vine vorba despre Gheorghe Falcă şi PNL Arad. Un proiect de hotărâre al CLM Arad, care nu a întrunit destule voturi a fost totuşi adoptat, asta pentru ca o firmă de casă a liberalilor să aibă acces la banii publici.

Consilierii municipali arădeni au avut miercuri, pe ordinea de zi, un proiect privind atribuirea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire. Pentru a trece acest proiect erau necesare 16 voturi „pentru” (două treimi), fiind unul de patrimoniu.

În favoarea proiectului iniţiat de primarul Gheorghe Falcă au votat 14 consilieri(!), opt au votat „împotrivă” şi unul s-a abţinut.

Cu toate că erau necesare 16 voturi „pentru”, s-a dsecis ca acest proiect să fie adoptat.

Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea Contractului de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în Municipiul Arad atribuit în urma procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, conform art. 104 lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și a tarifelor aferente pentru prestarea serviciului public.

Consilierii PSD Arad nu au fost părtaşi la ilegalitate şi unii dintre ei vorbesc despre intenţia de a denunţa ilegalitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Livearad.ro a intrat în posesia documentului (VEZI FOTO) în care se specifică negru pe alb faptul că pentru aprobarea acestui proiect sunt suficiente 12 voturi, adică majoritatea simplă. În acest document se arată, de către reprezentanţii Primăriei, că pentru a trece acest proiect sunt nbecesare 12 voturi (vezi criteriul 3 din document, ultima linie).

De altfel, toate aceste atribuiri directe, desfăşurate de-a lungul timpului, au avut nevoie de două treimi din numărul de voturi în CLM,

Acest caz ar trebui să intre, dacă nu a intrat deja, în atenţia DNA, reprezentând o dovadă clară de fraudă.

Facebook Comments