RUSIA A PIERDUT CONTROLUL UNUI VEHICUL SPATIAL DE ALIMENTARE A ISS

by Paula Craciun

Agenţia spaţială rusă Roscosmos încearcă să recâştige controlul vehiculului spaţial robotizat Progress 59, care pare să fi suferit o defecţiune majoră la puţin timp după lansarea pe orbită, ce a avut loc marţi, într-o misiune de alimentare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), potrivit space.com.

Imaginile transmise de la bordul capsulei Progress 59 arată că vehiculul se roteşte ameţitor, Pământul şi Soarele apărând şi ieşind din cadru. Controlorii de zbor ruşi au abandonat planurile de a încerca conectarea vehiculului la ISS, operaţiune care era programată pentru joi, potrivit purtătorului de cuvânt al NASA Rob Navias. Conectarea, programată iniţial pentru marţi şi amânată apoi pentru joi, este în prezent „amânată pe termen nedeterminat”, potrivit declaraţiei lui Navias.

Problemele au apărut la puţin timp după ce Progress 59 a fost lansată în spaţiu cu ajutorul unei rachete ruseşti Soyuz, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Decolarea a avut loc marţi, la ora 7.09 GMT (10.09 ora României), vehiculul fără echipaj uman la bord transportând peste trei tone de alimente, combustibil şi alte materiale necesare aprovizionării şi funcţionării ISS.

„Aproape imediat după separarea vehicului spaţial de rachetă, o serie de probleme de telemetrie au fost detectate în ceea ce priveşte Progress 59”, a precizat Rob Navias, într-o transmisiune televizată de la Centrul de control al misiunilor NASA de la Centrul Spaţial Johnson din Houston. „Nu s-a primit nicio confirmare a deschiderii antenei de navigaţie şi nicio confirmare a presurizării sistemului de propulsie al vehiculului spaţial”, a mai spus Navias.

Controlorii de zbor ruşi au încercat recâştigarea controlului asupra vehiculului Progress 59, în timp ce acesta a efectuat patru orbite terestre, dar fără succes. În cursul zilei de miercuri, Progress 59 va trece din nou pe deasupra staţiilor de control de la sol ruseşti, iar controlorii de zbor vor încerca să recâştige controlul asupra vehiculului.

„Echipajul de la bordul ISS a continuat în mod obişnuit operaţiunile de întreţinere şi activităţile biomedicale experimentale”, a precizat purtătorul de cuvânt al NASA. Echipajul Expediţiei 43, de la bordul ISS, include trei cosmonauţi ruşi, doi astronauţi americani şi o italiancă din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Vehiculele spaţiale ruseşti Progress sunt capsule robotizate de unică folosinţă, văzute drept „caii de povară” dintre vehiculele folosite pentru alimentarea ISS. Aceste vehicule au fost folosite în mod curent pentru transportul de materiale spre avanpostul orbital încă din anul 2000, când primele echipaje umane au ajuns la bordul ISS, şi au o istorie de succes. În august 2011, o defecţiune din timpul lansării a dus la prăbuşirea vehiculului Progress 44.

Vehiculele Progress sunt echipate cu un sistem automat de navigare, Kurs, care le permite conectarea automată la ISS. Un sistem secundar, de rezervă, numit Telerobotically Operated Rendezvous Unit, le permite cosmonauţilor de la bordul ISS să preia controlul manual de la distanţă, în cazul în care apar probleme cu sistemul Kurs.

Vehiculele spaţiale Progress au un aspect similar, fiind alcătuite din trei module, cu cel al capsulelor spaţiale Soyuz, utilizate pentru transportul spre şi dinspre ISS al echipajelor umane. În locul unei capsule pentru transportul echipajului uman, vehiculele Progress includ un modul umplut cu combustibil care este utilizat de ISS pentru menţinerea pe orbita corectă.

Aceste vehicule ruseşti sunt parte a unei flote spaţiale robotizate care livrează în mod regulat materiale către ISS. Vehicule automatizate din Japonia şi Europa sunt folosite de asemenea pentru misiuni de alimentare a Staţiei Spaţiale, dar şi vehicule comerciale construite de companiile americane SpaceX şi Orbital Sciences Corp., care efectuează misiuni pentru NASA.

Cea mai recentă misiune de alimentare a ISS a fost efectuată de capsula fără echipaj uman Dragon, a companiei americane SpaceX, care a fost lansată pe 14 aprilie şi s-a conectat la ISS pe 17 aprilie.

Sursa: descopera.ro

 

Facebook Comments