Rus prefaţează Derby-ul Vestului: ”Cel mai important meci!”

by Sorin Haut

Aradul fotbalistic e gata de punctul culminant al sezonului de primăvară. Poli e așteptată pe ”Motorul” sâmbătă, de la 13:30, pentru un nou episod al derby-ului vestului. Căpitanul utist Cipri Rus a prefațat confruntarea cu alb-violeții.

”Vine cel mai important meci pentru toată suflarea utistă. Noi, jucătorii, îl așteptăm cu bucurie și determinare. Adversarii nu au avut un parcurs prea grozav în ultima perioadă, așa că presiunea va fi în mare parte pe ei, au nevoie mare de puncte pentru menținere. Dar, la astfel de meciuri nu mai contează pe ce loc ești în clasament. Determinarea și ambiția își vor pune amprenta. În tur am făcut un meci foarte bun, ne-am întors cu cele trei puncte, sperăm și sâmbătă să fie tot așa”, transmite atacantul, care a și marcat în meciul disputat pe 27 octombrie pe ”Dan Păltinișanu”, 3-1 pentru UTA: ”A fost primul meu derby, l-am așteptat, mă bucur că l-am și câștigat. Anul acesta, în întâlnirile cu echipele din Timișoara, doar cu Ripensia am pierdut puncte. Avem un avantaj psihic, dar va trebui să avem atitudine sâmbătă”.

Piesă importantă și pe locul 2 în topul marcatorilor seriei, Cipri Rus (17 goluri) nu se întâlnește sâmbătă cu ”omologul” său: Ioan Mera, căpitanul Timișoarei, ratează meciul din cauza suspendării. ”E un jucător important, dacă nu mă înșel, e și golgeterul echipei. E o pierdere, dar în astfel de meciuri nu contează așa mult, toată lumea e mobilizată. Nu ne gândim la locuri în clasament, trebuie să tratăm meciul exact ca pe un derby. Va fi spectacol în tribune, noi va trebui să fim la înălțime. Știm cât de mult contează pentru suporterii noștri, am discutat și cu jucătorii noi, toți știu că meciul cu Timișoara e aparte, e cunoscut în toată țara, nu doar în vest. E așteptat de toată lumea, ne vom pune cu toții în slujba echipei. Nu avem presiunea clasamentului, dar avem presiunea derby-ului. Trebuie să câștigăm!”, a decretat atacantul arădean.  (uta-arad.ro)

Facebook Comments