ROMÂNII DIN DIASPORA POT DONA PENTRU ”CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI”

by Dana B.

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu a anunţat că şi români din diaspora pot dona pentru „Cuminţenia pământului”, cumpărând pe o aplicaţie nouă reprezentarea fotografică a statuii.

Iniţiativa vine în urma unui proiect propus de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, aplicaţia fiind şi una dintre câştigătoare în cadrul competiţiei „Digitalizarea guvernanţei 2016″

„Românii din diaspora vor putea, în câteva săptămâni, să contribuie la readucerea în patrimoniul naţional a celebrei sculpturi a lui Brâncuşi cumpărând pe o aplicaţie nouă, pixel cu pixel, reprezentarea fotografică a statuii. Mai mult, toţi cei care contribuie îşi vor putea posta fotografia pe spaţiul cumpărat. E important ca diaspora românească să sprijine această iniţiativă, pentru că această emblematică operă de artă a fost creată în diaspora. Brâncuşi este cu adevărat al nostru, al tuturor”, a precizat ministrul Dan Stoenescu.

Acesta a ţinut să precizeze că, în ceea ce priveşte procesul de guvernare în relaţia cu românii de pretutindeni, digitalizarea ocupă deja un loc foarte important, mai ales că Ministerul Afacerilor Externe a lansat recent platforma e-Consulat, care oferă comunităţilor româneşti posibilitatea accesării serviciilor consulare online.

„În special pentru noi, cei care lucrăm cu politici publice destinate diasporei, uneltele digitale sunt esenţiale. Avem comunităţi diverse pe tot mapamondul — din Brazilia până în Japonia şi din Africa de Sud până în Suedia — pe care le putem conecta inclusiv în mediul digital. Conectarea românilor de pretutindeni la România dar şi realizarea unor reţele de specialişti români la nivel mondial este cea mai mare provocare pentru mine ca ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni şi cred că o mare parte a răspunsului la această provocare poate fi găsit la participanţii care au dezvoltat aici aplicaţii care îmbunătăţesc procesul de comunicare dintre guvern şi cetăţeni. Sprijin astfel de iniţiative şi încurajez inovaţia în domeniul digital”, a mai spus oficialul român.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments